Au fost convocate Adunările Generale ale filalelor USR Bucureşti
  Noua adresă email
  Apel pentru Casa Monteoru
  Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti Colocviul anual, Editia a II-a 2012
  Anunţ
  Ziua ASB la USR - 15 decembrie 2011
  Cărţile pentru Premiile USR 2011 se primesc pînă pe 1 martie 2012 la Uniune
  Premiile ASB - 2010, decernare pe 22.11.2011
  Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului Paul Goma
  Juriile care vor acorda premiile Uniunii Scriitorilor pentru volume apărute în 2010
  Şedinţe de Comitet şi Consiliu ale USR 17-18 noiembrie 2011
  Gala Poeziei Româneşti, ediţia I
  Gala poeziei române contemporane - Ediţia I - Ateneul Român, 19 noiembrie, ora 17
  Turnirul poetic „Cununa de Lauri de la Muntele Olimp”,
  Festivalul şi Colocviul Internaţional ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ la Mangalia şi Neptun
  Premiile USR pentru anul 2010
  Decernarea premiilor USR - 8 iunie ora 17, BCU
  A zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“
  Festivalul Tudor Arghezi ediţia XXXI. manifestare cu colaborarea USR
  Premii USR pentru anul 2010 - nominalizări
  Colocviul de Literatură Science Fiction şi Fantasy la a II-a ediţie
  Mesaj adresat revistei „Luceafărul de dimineaţă” cu prilejul numărului 1000
  Secţia de dramaturgie: Clubul Dramaturgilor - 9 mai, la ora 18
  ASB partener la Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a III-a
  CONCURSUL DE ESEURI „IORDAN CHIMET”
  Precizări despre crearea domeniilor membrilor
  ASB şi SRSFF vor organiza împreună a 2-a ediţie a Colocviului Naţional de SF şi F
  ASB este partener al Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari (ediţia a V-a)
  8 aprilie 2011. Lectură publică de excepţie a unor membri ASB
  Linkuri utile pe blogul ASB
  Victor Gh. Stan - ales preşedinte al Secţiei de literatură pentru copii a ASB
  Bloguri pentru scriitori
  Prima şedinţă a noului Comitet Director al ASB
  Alegeri la UNIUNEA SCRIITORILOR






            Au fost convocate Adunările Generale ale filalelor USR Bucureşti

În temeiul Statutului USR şi al Hotărîrilor Consiliului USR, au fost convocate de către preşedinţii de filiale bucureştene (fostele secţii ale ASB) adunările generale ale acestor filiale.

Convocările sînt publicare pe blogul scriitoridinbucuresti.blogspot.com, accesibil şi din această pagină.

Tot acolo puteţi citi programele candidaţilor la preşedinţia USR.

Publicarea lor pe blogul menţionat s-a făcut din considerente de spaţiu, pe blog acesta fiind nelimitat.






            Noua adresă email

Secretariatul Secţiilor Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor are o nouă adresă email:

asb1949@yahoo.com

vechea adresă asbucuresti@digicom.ro nu mai este valabilă.

Ea nu poate fi înlocuită în pagina de start din cauza lipsei drepturilor de administrare






            Apel pentru Casa Monteoru

A P E L pentru Casa Monteoru

O clădire cu profunde semnificaţii culturale din centrul Bucureştiului va dispărea, începând cu data de 15 aprilie a.c., din circuitul public. Casa Monteoru s-a numit cândva Casa Scriitorilor „Mihail Sadoveanu” şi a găzduit întâlniri ale scriitorilor de primă mărime, întâlniri cu mari personalităţi ale literaturii universale, premianţi Nobel. Umbrele marilor scriitori români, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Marin Preda, Nichita Stănescu şi câţi alţii se întâlnesc aici, în Sala Oglinzilor şi în holul monumental al acestei case, cu nume celebre ale literaturii universale, care le-au trecut pragul, precum: Umberto Eco, Pablo Neruda, Mario Vargas Llosa, Günther Grass, Saul Bellow şi mulţi alţii.

Aici s-au desfăşurat şedinţele Consiliului Uniunii Scriitorilor în anii dictaturii ceauşiste, fiind, cu siguranţă, singurele prilejuri când se lua poziţie public şi răspicat împotriva cenzurii şi a „preţioaselor indicaţii”. Aici s-au auzit vocile celor care contestau „preţioasele indicaţii”, printre care Dan Deşliu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Octavian Paler, Mircea Zaciu, Bujor Nedelcovici, Mircea Dinescu. Aici au activat mai toţi marii scriitori ai celei de-a doua părţi a secolului precedent, cei care populează astăzi manualele de literatură română.

Această casă, plină încă de amintirea tuturor celor de mai sus şi a multor altora, a fost redată de justiţie moştenitorilor fostului proprietar şi este în pericol să dispară, şi odată cu ea să fie ştearsă toată această memorie culturală acumulată între acei pereţi. Statul român, cel care a fost proprietarul ei până acum câţiva ani, poate să redevină, legal, proprietar şi să o redea circuitului cultural, aşa cum a făcut în alte situaţii similare (vezi cazul sediului UNITER de pe str. George Enescu).

Ne permitem chiar să afirmăm că statul român, prin organismele sale alese şi numite, are datoria de a cumpăra această casă, a o restaura, pentru că este vorba de un monument istoric şi de arhitectură, ca unul în care se mai poate regăsi stilul lui Ion Mincu, pentru a o transforma într-un centru cultural, unde să aibă loc evenimente literare şi artistice de importanţă naţională. Renunţarea la folosirea publică a acestei case este, aşa cum afirmă un cunoscut arhitect de azi, „ştergerea cu buretele a unei fabuloase aduceri aminte”.

Facem un apel la toate organismele statului, de la Preşedinţie la Guvern şi la Primăria Municipiului Bucureşti să nu-şi uite datoria pe care o au faţă de istoria culturală a României, că aceasta este, în fond, componenta cea mai importantă a identităţii noastre naţionale, în cadrul Uniunii Europene.

Semnează: Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Dan Hăulică, Varujan Vosganian, Gabriel Dimisianu, Romulus Rusan, Ion Pop, Marta Petreu, Mihai Şora, Horia Gârbea, Denisa Comănescu, Marian Drăghici, Dan Cristea, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Vartic, Mihai Zamfir, Livius Ciocârlie, Nora Iuga, Magda Cârneci, Luiza Palanciuc, Sorin Lavric, Simona Vasilache.

Toţi cei care doresc să se alăture acestei cauze pot semna petiţia pe site-ul www.petitieonline.ro.






            Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti Colocviul anual, Editia a II-a 2012

Secţia de Critică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti a organizat colocviul său anual în ziua de 30 martie 2012, între orele 9.30-15.00.

Tema pentru această a II-a ediţie a fost „1989-2011. Mutaţii ale valorilor estetice”. Au luat  parte membri ai secţiei de Critică a ASB, precum şi invitaţi din partea altor filiale ale Uniunii Scriitorilor, critici literari recunoscuţi pentru activitatea lor în ceea ce priveşte comentariul şi analiza volumelor noi de literatură română contemporană, alte personalităţi ale vieţii noastre literare.

Manifestarea, coordonată de Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, şi de Radu Voinescu, director al revistei „Diagonale”, s-a desfăşurat la Clubul Calderon (Centrul pentru Activităţi Recreative şi al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti, primar – Neculai Onţanu) şi a fost sprijinită de Uniunea Scriitorilor şi de Primăria Sectorului 2. Conducerea dezbaterilor a fost asigurată de Gabriel Dimisianu, preşedintele Secţiei de Critică a ASB.

Lucrările colocviului au fost deschise de criticul Nicolae Manolescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor. În cadrul dezbaterilor au luat cuvîntul  sau au prezentat referate: acad. Eugen Simion, Florin Mihăilescu, Răzvan Voncu, Paul Aretzu, Dan Cristea, Ana Dobre, Lucian Chişu, Vasile Spiridon, Alex Goldiş, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Georgescu, Marius Chelaru, Gabriel Dimisianu, Radu Voinescu, Horia Gârbea. Au participat şi scriitorii Lucia Verona, Dan Mircea Cipariu, Emil Mladin, Bianca Burţa-Cernat, Ana Chiriţoiu. Radio România Cultural a fost prezent printr-o echipă de redactori care au realizat şi înregistrarea  dezbaterilor.

Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Diagonale”, „Radio România Actualităţi”, „Radio România Cultural”, „TVR Cultural”.










            Anunţ

Activitatea ASB se va întrerupe în perioada 22 decembrie 2011 – 4 ianuarie 2012. Începînd cu data de 5 ianuarie pînă la 15 februarie se primesc dosare de validare pentru sesiunea anuală 2012. Membrii ASB titulari şi stagiari sînt rugaţi insistent să achite cotizaţia în prima lună a anului 2012, în special pensionarii, întrucît Casa de Pensii va solicita situaţia la zi.

 

Asociaţia Scriitorilor Bucureşti urează membrilor săi şi ai Uniunii Scriitorilor, tuturor creatorilor şi cititorilor Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!

 






            Ziua ASB la USR - 15 decembrie 2011

Devenită de-acum tradiţională, „Ziua ASB la USR” a prilejuit o întîlnire a unor autori din filiala Bucureşti a USR la sediul Uniunii Scriitorilor, în Sala Oglinzilor.

Un public de toate vîrstele format din elevi, profesorii lor şi scriitori din Asociaţia Scriitorilor Bucureşti dar şi din alte filiale a asistat cu entuziasm la un recital foarte izbutit, cu lecturi scurte, de maximum cinici minute fiecare, dar spectaculoase, care a marcat finalul anului literar 2011 al celei mai mari filiale din cadrul Uniunii Scriitorilor. La final, scriitori şi public s-au întreţinut într-un cadru informal, au schimbat opinii şi cărţi şi şi-au luat rămas bun pînă după vacanţă.

Au fost prezenţi ca recitatori sau doar ca auditori scriitorii: Lucian Vasilescu, Dan Mircea Cipariu, Vasile Poenaru, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Marian Drăghici, Cornelia Maria Savu, Ioana Drăgan, Ioana Diaconescu, Daniel Bănulescu, Gh. Stroe, Florea Burtan, Mariana Filimon, Lucia Verona, Ştefan Dorgoşan, Emil Mladin, Vasile Tărîţeanu, Mariana Petrescu, Catia Maxim, Sterian Vicol, Aurel Maria Baros, Horia Gârbea şi alţii.





            Cărţile pentru Premiile USR 2011 se primesc pînă pe 1 martie 2012 la Uniune

Uniunea Scriitorilor din România anunţă autorii şi editurile interesate că volumele participante la competiţia pentru PREMIILE USR pe anul 2011 se primesc la sediul USR din Calea Victoriei nr. 115, Bucureşti, sector 1, pînă la data de 1 martie 2012. Persoană de contact Roxana Sintion. Se pot înscrie volume ale autorilor care sînt sau nu membri ai Uniunii apărute în ediţie princeps în anul 2011 (nu reeditări totale sau parţiale). La secţiunea „debut” pot participa numai debutanţii absoluţi care au publicat prima carte în 2011.





            Premiile ASB - 2010, decernare pe 22.11.2011

Ieri, marţi, 22 noiembrie 2011, în Sala de Consiliu „I.L. Caragiale” a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, a avut loc festivitatea tradiţională de acordare a Premiilor Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (ASB) pentru volume apărute în anul 2010.  Este a şaptea oară consecutiv cînd premiile se acordă în acest loc, cu sprijinul direct al Primăriei sectorului 2, al primarului acestui sector, dl. Neculai Onţanu.

                Juriul ASB, a fost format din acad. Eugen Simion, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Dan Mircea Cipariu,  şi Horia Gârbea (voluntar alăturat juriului după indisponibilitatea de ultim moment a membrului ales iniţial, Octavian Soviany).  Premiile pentru scriitori consacraţi, membri ai ASB şi Premiul Opera Omnia au fost acordate cu sprijinul financiar al Primăriei Sectorului 2 iar cele trei premii de debut au fost oferite de Fundaţia Eurocultur Art (preşedinte Dan Mircea Cipariu) şi de AgenţiadeCarte.ro.

                La eveniment participat ca invitat special senatorul Cristian Diaconescu. Uniunea Scriitorilor din România a fost reprezentată de  Varujan Vosganian prim-vicepreşedinte, Irina Horea şi Gabriel Chifu, vicepreşedinţi.

                S-au acordat următoarele premii:

 

                Premiul Opera Omnia decernat de Primăria Sectorului 2, la recomandarea juriului:  Dan Cristea.

 

                Premiile pentru proză :

                Bogdan Teodorescu – “Băieţi aproape buni”, Editura Tritonic

                Ioan Groşan – “Un om din Est”, Editura Tracus Arte

 

                Poezie: Bogdan O. Popescu – “Aerobiciclete”, Editura Brumar

                Anca Mizumschi – “Verso(u)ri”, Editura Humanitas

 

                Critică, Eseu, Memorialistică, Jurnale:  Dumitru Micu  - “Început şi sfârşit de mileniu. Rememorări” şi “Critici prozatori“, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române

 

                Traduceri din literatura universală:  Tudora Şandru Mehedinţi – “Ora albastră” de Alonso Cueto, Editura Humanitas

 

                Premiul special: Traian T. Coşovei - “Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte

 

                Premii de debut: 

                Horia Tabacu – “Drumul până la Piaţa Romană. Momente şi schiţe“, Editura Kron-Art (proză); 

                Adrian Buzdugan – “Capela excomunicaţiilor“, Editura Humanitas (proză); 

                Marius Stoian -”8215″, 22th Century Publishing (poezie).

 






            Comunicat al Consiliului USR privind situaţia domnului Paul Goma

1.     Domnul Paul Goma face parte din Uniunea Scriitorilor din România, conform unor hotărâri din anul 1990, iar Consiliul USR reconfirmă, prin vot, în unanimitate, calitatea de membru al USR a domnului Paul Goma.

2.     Uniunea Scriitorilor din România va sprijini toate demersurile pentru ca domnul Paul Goma să dobândească toate drepturile ce decurg din calitatea sa de cetăţean român şi de membru al Uniunii Scriitorilor din România.

3.     Din verificările efectuate la organele în drept rezultă că domnul Paul Goma este cetăţean român.

 






            Juriile care vor acorda premiile Uniunii Scriitorilor pentru volume apărute în 2010

Juriile care vor acorda premiile Uniunii Scriitorilor 

pentru volume apărute în 2010

Juriul de nominalizări 

Iulian Boldea

Mircea A. Diaconu

Lucian Alexiu

Sanda Cordoş

Dan Mircea Cipariu

Juriul de premiere

Dan Cristea

Nicolae Oprea

Gabriel Coşoveanu

Vasile Spiridon

Paul Aretzu

Rezerve:

1. Alexandru Dobrescu

2. Ion Vartic






            Şedinţe de Comitet şi Consiliu ale USR 17-18 noiembrie 2011

În ziua de 17 noiembrie 2011 a avut loc la Alba Iulia şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România condusă de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii. Comitetul Director a ascultat o informare a preşedintelui în legătură cu problemele curente ale organizaţiei, în special cele legate de situaia financiară a USR, stadiul proiectului noii legi a timbrului literar, derularea contractelor cu partenerii USR. Au fost aprobate de Comitet proiectele culturale propuse de Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR: Zece titluri  de literatură română contemporană, Colocviul “Poieticile romanului românesc de azi”, “Antologie a poeziei române în limba sîrbă”. Acestea urmează a fi realizate prin fonduri atrase de USR. Prim-vicepreşedintele Varujan Vosganian a informat comitetul despre situaţia scriitorului Paul Goma. Comitetul a decis să o comunice Consiliului Uniunii pentru a avea o rezoluţie din partea acestui for. Vicepreşedintele USR Irina Horea a anunţat condiţiile de participare a membrilor filialelor USR colocviului Festivalului Internaţional de la Neptun, ediţia a XI-a, 2012. Comitetul Director a  propus Comitetului Nobel al Academiei Suedeze, la solicitarea acestuia, pentru Premiul Nobel pe anul 2012 pe scriitorii Ana Blandiana, Nicolae Breban şi Mircea Cărtărescu. S-a aprobat acordarea asistenţei juridice pentru membrii USR care au solicitat-o şi înfiinţarea unui club al scriitorilor-jurnalişti condus de Mihail Gălăţanu. Comitetul a discutat cererile curente şi informările trimise de membri şi filiale. Membrii Comitetului Director s-au întîlnit cu Preşedintele Consiliului Judeţean Alba şi cu primarul municipiului Alba Iulia în vederea realizării unor proiecte culturale comune în acest oraş.

            În ziua de 18 noiembrie 2011 a avut loc la sediul Uniunii Scriitorilor din România şedinţa Consiliului Uniunii condusă de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii. Au fost prezentate problemele curente şi hotărîrile Comitetului Director. Prim-vicepreşedintele USR, Varujan Vosganian, a prezentat proiectul de buget al Uniunii pe anul 2012, acesta fiind aprobat în unanimitate. Consiliul a votat o hotărîre privind raporturile scriitorului Paul Goma cu USR. Consiliul a ales prin vot secret componenţa juriilor USR pentru premierea volumelor apărute în 2011.






            Gala Poeziei Româneşti, ediţia I

O sală arhiplină, receptivă şi chiar entuziastă pe-alocuri a aplaudat, sîmbătă 19 noiembrie 2011, de la ora 17 la ora 19.10, cei 26 de poeţi din „Lista lui Manolescu”, pe amfitrion ca şi pe Ion Caramitru, cel care a recitat în deschidere „elegia a 10-a” de Nichita Stănescu şi în final un poem de Marin Sorescu. Unii poeţi au depăşit cele 3 minute alocate prin înţelegerea anterioară, dar nimeni nu s-a supărat. Dimpotrivă. 
           
Cei care au stat pe trepte şi strapontine nu au regretat, cei care nu au avut loc nici acolo, au putut vedea un montaj de 100 de minute din cele 130 ale Galei în ziua de 1 decembrie de la ora 22.10 pe TVR-Cultural. 
            „Lista lui Manolescu” de la Gala Poeziei Româneşti, ediţia I, a fost secretă, publicul aflînd-o pe măsură ce criticul îi numea pe poeţi, aceştia îşi susţineau recitalul şi apoi luau loc în fundalul scenei. Ordinea lor, de mai jos, este cea în care au citit „strigaţi” de amfitrion. 
            Au citit pe rînd : Ana Blandiana , Mihail Gălăţanu, Teodor Dună, Ion Mureşan, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Nicolaie, Dinu Flămând, Nora Iuga, Leo Butnaru, Daniel Bănulescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Traian T. Coşovei, Nichita Danilov, Robert Şerban, Vasile Dan, Varujan Vosganian, Florin Iaru, Ioan Es. Pop, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Adrian Alui Gheorghe, Marta Petreu, Gabriel Chifu










            Gala poeziei române contemporane - Ediţia I - Ateneul Român, 19 noiembrie, ora 17

Uniunea Scriitorilor

vă invită la

 

 

Gala poeziei române contemporane

Ediţia I

Ateneul Român, 19 noiembrie, ora 17 

 

Lista lui Manolescu

 

Citesc din versurile lor 25 de poeţi români

 

Participă actorul Ion Caramitru 

 

Cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

Coproducători: Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune

Parteneri media: Jurnalul Naţional,Adevărul,România literară şi Luceafărul de dimineaţă






            Turnirul poetic „Cununa de Lauri de la Muntele Olimp”,

            La poalele Olimpului, în locul unde s-a născut Orfeu, un turnir poetic inedit a găsit locul cel mai potrivit de desfăşurare.

            Turnirul poetic intitulat „Cununa de Lauri de la Muntele Olimp”, un eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutului Cultural Român, Primăriei sectorului 2 Bucureşti, Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei Craoiva şi al unor firme greceşti reprezentate în România, s-a desfăşurat între 20 şi 25 septembrie la hotelul Olympian Bay din localitatea Leptokaria, Grecia.

            Au participat cîte şase poeţi din filialele USR Craiova şi Bucureşti. Au jurizat trei cunoscuţi critici şi un membru de onoare, reprezentînd publicul: preşedintele USR, dl. Nicolae Manolescu, preşedintele juriului, dl. primar Neculai Onţanu, membru de onoare din partea publicului, Dan Cristea şi Gabriel Coşoveanu.

            Trofeul competiţiei a fost realizat de artistul plastic Marcel Voinea, iar afişul şi casetele cu chipurile participanţilor de artista Mihaela Şchiopu. O echipă a TVR Craiova a realizat un film al evenimentului.

            Partea a doua a proiectului va consta într-un recital de gală la Ateneul Român, la 19 noiembrie 2011, selecţia poeţilor care vor citi şi moderarea Galei aparţinînd Preşedintelui USR. Evenimentul va fi televizat în direct.

            La capătul a trei  zile de competiţie, Gabriel Chifu a cîştigat Cununa de Lauri de la Muntele Olimp, impresionînd juriul şi asistenţa în toate rundele. La egalitate pe locurile 2-3 s-au situat ceilalţi doi calificaţi în finală: Horia Gârbea şi Nicolae Prelipceanu. S-au citit poeme inedite, altele în fiecare rundă: preliminară de doisprezece, a doua cu şase autori calificaţi din cei doisprezece şi finala de trei.

            După runda de 12, s-a făcut o medie a notelor juriului pentru componenţii fiecărei echipe. Rezultatul: Craiova - Bucureşti 39-33. Filiala Craiova, iniţiatoarea proiectului şi cîştigătoarea pe echipe, va provoca în anul 2012 o altă filială pentru ediţia a 2-a, în alt loc cu încărcătură simbolică pentru poezia lumii.

            Scriitorii români participanţi au avut întîlniri interesante şi animate cu poeţii greci, încheiate cu schimbri de poeme şi proiecte literare viitoare, cu publicul din Salonic (mulţumiri speciale pentru scriitorii Ioana Deligiorgis şi Victor Ivanovici), au urcat pe Muntele Olimp şi au admirat farmecul Mării Egee.

            Echipele participante ale filialelor care s-au întrecut au fost, pentru Bucureşti: Daniel Bănulescu, Marian Drăghici, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Varujan Vosganian iar pentru Craiova: Paul Aretzu, Gabriel Chifu, Nicolae Coande, Bucur Demetrian, Ioana Dinulescu, Adrian Popescu (invitat din Cluj, în conformitate cu regulamentul care permite 1-2 invitaţi ai altor filiale).




Casetele cu chipurile poetilor participanti






            Festivalul şi Colocviul Internaţional ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ la Mangalia şi Neptun


Festivalul şi Colocviul Internaţional ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ, aflat la 
ediţia a X-a, a avut loc la Neptun şi Mangalia în perioada 10 – 12 iunie 2011. Programul a cuprins un colocviu de literatură pe tema exilului: LITERATURA FARA FRONTIERE? 
EXIL – EXIL INTERIOR – EXIL ÎN PROPRIA LIMBĂ, care s-a desfăşurat timp de două zile la Hotelul President din Mangalia. Au fost prezentate numeroase puncte de vedere vizînd experienţa exilului şi ecoul ei în literatură de către, printre alţii, Dagmar DUSIL (Germania), Ronny SOMECK, Haim NAGID, Marlena BRAESTER, Naim ARAIDY (toţi patru din Israel), Leo BUTNARU (Republica Moldova) George SZIRTES (Marea Britanie) Bujor NEDELCOVICI şi Linda Maria BAROS (Franţa), Monica Savulescu VOUDOURI (Grecia), Ruxandra CESEREANU, Andrei BODIU Florin TOMA, Nicolae COANDE, Horia GÂRBEA. Discuţiile pe marginea comiunicărilor au fost moderate de către Nicolae Manolescu şi Mihai Zamfir, animate, intervenţii remarcabile avînd şi modratorii ca şi dramaturgul Matei Vişniec. În două sesiuni de lectură, poeţii invitaţi au susţinut scurte recitaluri la Complexul Ambasador din Neptun, ei fiind prezentaţi de Florin Bican. Au citit din creaţia lor poeţi precum George SZIRTES, Corneliu ANTONIU, Marlena BRAESTER, Veronika DINTINJANA, Daniel BĂNULESCU, Dagmar DUSIL, Linda Maria BAROS, Jacques FOURNIER, Andrei BODIU, Haim NAGID, Magda CÂRNECI, Irina NECHIT, Gabriel CHIFU, Ronny SOMECK, Emilia DABU, Adrian SÂNGEORZAN, Denisa COMĂNESCU, Monica SĂVULESCU VOUDOURI, Kiril KOVALDJI, Ruxandra CESEREANU, Naim ARAIDY, Horia GÂRBEA, Adrian ALUI GHEORGHE, Leo BUTNARU, Tadeusz DĄBROWSKI, Carmen FIRAN, Nicolae COANDE, Barbara KORUN, Adrian POPESCU, Nicolae PRELIPCEANU, Robert ŞERBAN, Jan H. MYSJKIN, Varujan VOSGANIAN. 

În sara zilei de 12 iunie a avut loc – Ceremonia de decernare a premiilor Festivalului la Complexul Ambasador, Neptun, ceremonie prezidată de Preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, preşedinte al juriului din care au mai făcut parte Gabriel Dimisianu şi Gabriel Chifu. Premiul Festivalului, acordat unui tînăr scriitor de către USR şi Primăria Mangalia a revenit romancierului din Muntenegru Ognjen Spahic. Marele Premiu Ovidius, a fost decernat pentru a X-a oară, în acest an de către USR cu sprijinul Ministerzul Culturii şi Patrimoniului Naţional, reprezentat de doamna Irina Cajal. El a revenit scriitorului Milan Kundera (Franţa). Preşedintele USR Nicolae Manolescu a rostit cîte un laudatio pentru laureaţi. Laureatul Premiului Ovidius a oferit contravaloarea premiului său Editurii Humanitas, cea care îi editează opera în România. Directorul acesteia, dl. Gabriel Liiceanu, a citit scrisoarea de mulţumire a laureatului care a destinat premiul susţinerii literaturii române. La final, preşedintele Uniunii a mulţumit organizatorilor cu o menţiune specială pentru doamnele Irina Horea, vicepreşedinte al USR şi Gabriela Vişan, coordonatoarele echipei de organizare.

Au fost zile de comunicare intensă între participanţi şi ocazia unui remarcabil schimb de idei. Cei prezenţi au avut întîlniri formale şi informale care au ajutat la cunoaşterea reciprocă şi la conturarea unor viitoare proiecte. Ca şi ediţiile anterioare, această a X-a reuniune sub genericul „Zile şi Nopţi de Literatură” a reprezentat o reuşită













            Premiile USR pentru anul 2010

În ziua de 8 iunie 2011, juriul USR ales în şedinţa de Consiliu din ianuarie 2011, compus din Al. Dobrescu, Andrei Terian, Paul Cernat, Gellu Dorian şi Mircea Bârsilă, a acordat premiile pentru cărţi apărute în 2010 şi Premiul Naţional de Literatură. Ceremonia a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

Debut

Radu Despot apasă Ed. Cartea Românească

Poezie

Ion Mureşan Cartea Alcool, Ed. Charmides

Proză

Radu Mareş Cînd ne vom întoarce, Ed. Limes

Critică şi istorie literară, eseu 

Mihai Dinu Un alt Bolintineanu – gînduri despre natura poeziei, Ed. Spandugino,

Traduceri din literatura universală

Rareş Moldovan, Thomas Pynchon, Curcubeul gravitaţiei, Ed. Polirom 

Premiul Fundaţiei ”Andrei Bantaş” (traduceri din limba engleză)

Domnica Drumea şi Petru Ilieşu, Allen Ginsberg, Howl şi alte poeme, Ed. Polirom

Premii speciale (publicistică, memorii, jurnale etc.)

Andrei Oişteanu Narcotice în cultura română, Istorie, religie şi literatură, Ed. Polirom,

Ion Vianu Amor Intellectualis, Ed. Polirom

Dramaturgie

Nu se acordă premiul USR

Literatură pentru copii şi tineret

Nu se acordă premiul USR


PEMIUL NATIONAL DE LITERTURA PE ANUL 2010 - Gabriel Dimisianu






            Decernarea premiilor USR - 8 iunie ora 17, BCU

Decernarea premiilor USR pe anul 2010 şi a Premiului Naţional de Literatură va avea loc la data de- 8 iunie, ora 17, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare, în aula acestei instituţii. Juriul va stabili laureaţii cu cîteva minute înainte de începerea galei. Toţi autorii nominalizaţi sînt rugaţi să fie prezenţi la festivitate.   






            A zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“

A zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“ va începe la data de 10 iunie 2011 la Neptun!

Festivalul şi Colocviul Internaţional<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />

ZILE ŞI NOPŢI DE LITERATURĂ

ediţia a X-a, 2011

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Uniunea Scriitorilor din România organizează, în perioada 09 – 13 iunie 2011, a zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, care va avea loc la Neptun şi Mangalia. Evenimentul reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară. Sesiunile de lecturi vor oferi poeţilor posibilitatea să citească din creaţiile lor.

Colocviulinvită la o dezbatere privind LITERATURA FĂRĂ FRONTIERE- – EXIL – EXIL INTERIOR – EXIL ÎN PROPRIA LIMBA.

Nimeni nu e profet în ţara lui. Să fi devenit străvechiul adagiu valabil şi pentru scriitor, în secolul XX al tuturor dictaturilor- Exilul n-a fost niciodată înainte o soluţie atât de răspândită, deşi exilaţi au existat printre scriitori, iar opere dintre cele mai importante n-au putut fi tipărite decât în străinătate. Dar numai în secolul XX exilul a fost un fenomen de masă. Şi el a fost de două feluri : exil exterior şi exil interior. În ambele cazuri, scriitorii şi-au pierdut ţara. Şi, uneori, au avut mai mult noroc exilaţii în afară care nu şi-au pierdut limba decât aceia dinăuntru care, deşi nu şi-au pierdut-o nici ei, n-au putut în multe cazuri s-o folosească. Disgraţiaţi au fost mai ales aceia care n-au mai putut să scrie în altă limbă. Niciodată însă exilul n-a fost mai aproape de a deveni o condiţie a scrisului pentru un număr foarte mare de scriitori care şi-au pierdut fie ţara, fie limba, fie pe amândouă, decât în secolul XX al tuturor dictaturilor.

Colocviul nostru este consacrat anul acesta aspectelor – multiple, diverse, contradictorii – ale exilului scriitorului, în toate formele lui.

 

În cadrul Festivalului va avea loc Ceremonia de decernare a premiilor: Marele Premiu OVIDIUS, unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Mangalia şi Uniunea Scriitorilor din România.

Partenerilor tradiţionali – Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Mangalia, Institutul Cultural Român şi Institutul Polonez – li se alătură, la această ediţie, Ambasada Israel în România şi Flemish Literature Fund. Toţi partenerii sunt şi coorganizatori ai ediţiei 2011.

Parteneri media: „România literară“, „Ramuri“, „Jurnalul Naţional“, „Luceafărul de dimineaţă“, Societatea Română de Radiodifuziune şi agenţia Cook Communications.

Alături de Uniunea Scriitorilor se regăsesc şi anul acesta Hotel President (Mangalia), Hotel Cocor (Neptun), Hotel Elizeu şi Hotel UNIQUE (Bucureşti).

 

Uniunea Scriitorilor din România

Departamentul de Relaţii / Evenimente Internaţionale

 






            Festivalul Tudor Arghezi ediţia XXXI. manifestare cu colaborarea USR

Şi în acest an, în jurul datei naşterii poetului (21 mai), mai precis între 19 şi 22 mai, a avut loc Festivalul Internaţional Tudor Arghezi, acum la ediţia XXXI. Manifestările s-au desfăşurat la Tg. Jiu şi Tg. Cărbuneşti. La acest festival Uniunea Scriitorilor a acordat mereu importante premii cîte unui poet şi unui critic de prestigiu, laureaţii premiilor naţionale „Opera Omnia” fiind stabiliţi de Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor. În 2011, aceştia au fost: poeta Ana Blandiana şi criticul literar Dan Cristea. Cele două „laudatio” au fost rostite de criticii Gh. Grigurcu şi Gabriel Dimisianu, laureaţii răspunzînd cu emoţionante alocuţiuni, viu aplaudate de cei prezenţi. 

În cele 30 de ediţii anterioare, Premiul Arghezi, unul dintre cele mai prestigioase care se acordă la noi pentru poezie şi critică, a fost cucerit de scriitori importanţi precum Marta Petreu, Constanţa Buzea, Petre Stoica, Ilie Constantin, Ioan Flora, Ion Horea, Nicolae Manolescu, Gh. Grigurcu, Alexandru George, Gabriel Dimisianu.

De asemeni, au avut loc concursuri pentru volume de debut tipărite şi în manuscris, eseuri despre opera lui Tudor Arghezi şi grupaje de versuri pentru tinerii autori. 

Cu acelaşi prilej se acordă şi premii ale Consiliului Judeţean Gorj (preşedintele Ion Călinoiu fiind iniţiatorul lor) unor scriitori străini de prestigiu. În acest an, au primit distincţia pentru promovarea operei argheziene în lume Metin Cengiz (Turcia), poet şi eseist, Ion Dumitru (Germania), animator şi fost preşedinte al societăţii „Apoziţia”, Dragoliub Firulovici (Serbia), poet şi cantautor, I. Kissov (Bulgaria). Prozatorul Cengiz Abdullayev (Azerbaidjan) a primit Marele Premiu Tudor Arghezi. Laureaţii premiilor „Opera Omnia”, Ana Blandiana şi Dan Cristea, ca şi oaspeţii străini Cengiz Abdullayev şi Metin Cengiz au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Tîrgu Cărbuneşti. Distincţiile au fost înmînate de Gabriel Dimisianu, laureatul de anul trecut şi prin cutumă preşedinte al juriului, Gheorghe Gricurcu, şi Mitzura Arghezi. Amfitrionii galei de premiere au fost Mihai Mazilu primarul Tîrgului Cărbuneşti şi Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi directorul festivalului, care, împreună cu echipa sa, formată mai ales din scriitori ai locului, a organizat impecabil manifestarea. 








            Premii USR pentru anul 2010 - nominalizări


În ziua de 16 aprilie 2011, juriul de nominalizări al USR ales în şedinţa de Consiliu din ianuarie 2011, compus din Dan Cristea, Horia Gârbea, Antonio Patraş, Ovidiu Pecican, Vasile Spiridon, a stabilit nominalizările pentru premiile pentru cărţi apărute în 2010 şi pentru Premiul Naţional de Literatură. 

Poezie

Ana Blandiana  Patria mea A4, Ed. Humanitas

Mircea Cărtărescu Nimic, Ed. Humanitas

Caius Dobrescu Euromorphotikon, roman în versuri, Ed. Tracus Arte

Robert Şerban Moartea parafină, Ed. Cartea Românească

Ion Mureşan Cartea Alcool, Ed. Charmides

Proză

Gabriela Adameşteanu Provizorat, Ed. Polirom

Radu Aldulescu Ana Maria şi îngerii, Ed. Cartea Românească

Nichita Danilov Ambasadorul invizibil, Ed. Polirom

Radu Mareş Cînd ne vom întoarce, Ed. Limes

Constantin Stan Gde Buharest, Ed. Charmides

Dramaturgie

Mircea M. Ionescu Dresorul lui Casanova, Ed. Play

Radu Macrinici Jack lunetistul, Ed. Unitext

Radu Ţuculescu Dragul meu Micşa, Ed. Eikon

Literatură pentru copii şi tineret

 Juriul de nominalizări recomandă un singur titlu care poate fi luat în discuţie spre premiere dintre cele patru volume depuse:

Sînziana Popescu Drumul Anei prin Valea Plângerii, Mediamorphosis

            Critică şi istorie literară, eseu

 Mihai Dinu Un alt Bolintineanu – gînduri despre natura poeziei, Ed. Spandugino,

Sorin Lavric 10 eseuri, Ed. Humanitas

Irina Petraş Literatura română contemporană. Prelungiri, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă

Ion Pop Între avangardă şi ariergardă, Ed. Vinea

Cornel Ungureanu Şantier 2. În căutarea lui Mircea Eliade, Ed. Cartea Românească

            Traduceri din literatura universală şi Premiul Fundaţiei ”Andrei Bantaş”

Gabriela şi Constantin Abăluţă Henri Michaux, Voyage en Grande Garabagne/ Călătorie în Marea Garabanie, Ed. Paralela 45

Mioara Caragea, José Saramago, Călătoria elefantului, Ed. Polirom

Domnica Drumea şi Petru Ilieşu, Allen Ginsberg, Howl şi alte poeme, Ed. Polirom

Ştefania Mincu, Umberto Eco, Cimitirul din Praga, Ed. Polirom

Rareş Moldovan, Thomas Pynchon, Curcubeul gravitaţiei, Ed. Polirom

George Volceanov, Violeta Popa, William Shakespeare – Opere, vol. I: Sonete; Furtuna; Ed. Paralela 45

            Premii speciale (publicistică, memorii, jurnale etc.)

Ileana Mălăncioiu Exerciţii de supravieţuire, Ed. Polirom,

Andrei Oişteanu Narcotice în cultura română, Istorie, religie şi literatură, Ed. Polirom,

Cassian Maria Spiridon Farmecul discret al dreptei cumpăniri, Ed. Eikon

Ion Vianu Amor Intellectualis, Ed. Polirom

Matei Vişniec Cronica ideilor tulburătoare, Ed. Polirom,

            Debut 

Raluca Dună Eu, Autorul, Ed. Tracus Arte,

Anca Haţiegan Cărţile omului dublu, Ed. Limes,

Adrian Buzdugan Capela excomunicaţilor, Ed. Humanitas,

Radu Despot apasă Ed. Cartea Românească

Ligia Tudurachi Cuvintele care ucid – Ed. Limes

Comisia de literatură în limbile minorităţilor va înainta propunerile sale Juriului de decernare pentru volume în aceste limbi apărute în anul 2010. 

            Premiul Naţional de Literatură

Gabriel Dimisianu

Fănuş Neagu






            Colocviul de Literatură Science Fiction şi Fantasy la a II-a ediţie

Sâmbătă, 7 mai, a avul loc Colocviul de Literatură Science Fiction şi Fantasy, Ediţia a 2-a cu tema "Timpul şi timpurile ficţiunii", organizat de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy. Evenimentul a avut loc la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională, Calderon al Primăriei Sectorului 2 cu susţinerea acestei primării, cunoscute pentru deschiderea culturală a primarului, dl Neculai Onţanu, şi a echipei sale de colaboratori.

Colocviul de literatură SF şi Fantasy, ediţia a 2-a şi care poartă din acest an numele lui Ion Hobana a avut ca temă "Timpul şi timpurile ficţiunii". Cu acest prilej s-au acordat de către SRSFF şi ASB “Premiile Ion Hobana” pentru literatura de gen, volume apărute în anul 2010, premii acordate cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, reprezentat la colocviu de doamna Luminiţa Corneanu.

A fost lansat volumul Oameni şi stele de Ion Hobana, Editura Eagle, ultimul pregătit de apariţie chiar de autor. În cadrul colocviului au fost prezentate comunicări interesante de către scriitori consacraţi genului Sf şi Fantasy, de critici literari, publicişti şi eseişti ce urmăresc fenomenul.

Au prezentat comunicări: Horia Gârbea, Ruxandra Cesereanu (printr-un mesaj adresat colocviului de personajul său Mesmeea Cuttita), Lucian Boia, Liviu Radu, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Cătălin Badea Gheracostea, Eugen Stancu, Dănuţ Ungureanu,  Marian Truţă, Ovidiu Petcu, Cristian Tamaş. În cadrul lansării de carte, regretatul Ion Hobana a fost evocat de editorul volumului, Mugur Cornilă, de Alexandru Mironov şi Liviu Radu. Două dintre comunicări, susţinute de Cătălin Badea Gheracostea şi Eugen Stancu, s-au referit la opera lui Ion Hobana. 

Premiile Ion Hobana, acordate solidar de SRSF şi ASB pentru lucrări apărute în 2010, au revenit scriitorilor Cristian Mihail Teodorescu pentru volumul SF Doi, editura Bastion, la secţiunea SF, şi Liviu Radu pentru Lumea lui Waldemar, Editura Tritonic, la secţiunea Fantasy. Pentru debut a fost premiat tînărul autor Bogdan Cătălin Mereuţă. S-a acordat Premiul pentru întreaga activitate în sprijinul mişcării literare SF scriitorului Mircea Opriţă.

La eveniment au participat scriitori, ziarişti, editori, membri SRSFF şi ai ASB, membri ai Centrului Calderon coordonat de directoarea acesteia, doamna profesoară Mihaela Popescu.

            










            Mesaj adresat revistei „Luceafărul de dimineaţă” cu prilejul numărului 1000

La data de 4 mai 2011 revista Luceafărul tipăreşte nr. 1000 de la începutul noii serii, înfiinţate de Laurenţiu Ulici în ianuarie 1990. Cu acest prilej, redacţia revistei  a primit următorul mesaj din partea ASB:

                       O revistă a scriitorilor

 Revista Luceafărul (acum apare sub numele „Luceafărul de dimineaţă”) tipăreşte numărul 1000 de la începutul noii serii, înfiinţate de Laurenţiu Ulici în ianuarie 1990. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti dar şi de colaborator şi membru al redacţiei încă de la primul număr din 1990, adresez cele mai calde felicitări uneia dintre cele mai importante reviste de cultură ale ultimelor două decenii. În cele 1000 de numere au publicat majoritatea membrilor Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti şi evenimentele organizate de ASB, de Uniunea Scriitorilor în general, au fost reflectate rapid şi obiectiv în paginile revistei, iar volumele de literatură contemporană au fost comentate şi semnalate de fiecare dată cu competenţă. Luceafărul a fost întotdeauna o publicaţie care a sprijinit valoarea, mai ales pe aceea a tinerilor scriitori. Aici au debutat autori din ultimele promoţii şi mulţi i-au devenit colaboratori fideli. Doresc Luceafărului de dimineaţă longevitate şi veşnică tinereţe!

                                                Horia Gârbea

Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Filială a Uniunii Scriitorilor din România







            Secţia de dramaturgie: Clubul Dramaturgilor - 9 mai, la ora 18

Clubul Dramaturgilor - 9 mai, la ora 18, in Sala Oglinzilor de la Casa Scriitorilor,

Va avea loc un spectacol-lectura cu piesa

DRESORUL LUI CASANOVA de Mircea M.Ionescu.
Spectacolul va fi regizat de Mihai Lungeanu;

vor interpreta actorii Aura Calarasu-Hasnas si Vasile Toma de la Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu.
S
pectacolul-lectura va fi urmat de discutii critice moderate de Lucia Verona.






            ASB partener la Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a III-a

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a III-a, este un eveniment multiart de impact mediatic şi de public ce îşi propune să prezinte publicului timp de 7 ore neîntrerupte câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane în dialog artistic cu nume de referinţă ale jazz-ului autohton.

Asociaţia Scriitorilor Bucureşti este partener al organizatorilor acestui eveniment.

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a III-a, va avea loc vineri, 20 mai 2011, începând cu ora 22.00, până sâmbătă, 21 mai 2011, ora 05.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de coproducătorul evenimentului, Radio România Cultural.

Poeţi români din generaţii şi geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de maximum 10 minute. Recitalurile poeţilor vor fi „copertate” prin dialog muzical cu rafinaţi interpreţi şi compozitori de jazz. În cadrul evenimentului va fi lansată antologia „Maratonul de Poezie şi Jazz”, ediţia a III-a, Editura Tracus Arte, redactor: Andra Rotaru. Proiectul este coordonat de Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, şi Ioan Cristescu, iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.






            CONCURSUL DE ESEURI „IORDAN CHIMET”

Clubul Kiwanis Bucureşti organizează cea de-a zecea ediţie a concursului anual de eseuri pentru elevii de liceu “Iordan Chimet”. Tema concursului este „Eu, în 2021”. Textele de maximum cinci pagini dactilografiate vor fi trimise în două exemplare, până la data de 15 mai, pe adresa: Casuţa poştală 12, Oficiul poştal 2, Bucureşti.

Primii clasaţi vor fi premiaţi cu vacanţe de şapte-zece zile în Franţa, unde vor fi găzduiţi de membri ai cluburilor Kiwanis sau la San Diego, California, ca invitaţi ai Diviziei Kiwanis 37 (California-Nevada-Hawai).  Se vor acorda de asemeni menţiuni constînd în pachete de cărţi. Juriul concursului este alcătuit din criticii Daniel Cristea Enache, C. Stănescu şi Al. Şahighian.






            Precizări despre crearea domeniilor membrilor

Au apărut unele neclarităţi în legătură cu crearea domeniilor membrilor. Publicăm precizările constructorului sitului în legătură cu acest subiect:

La aniversari, lucrurile stau in felul urmator:

site-ul vechi nu era conceput asa cum de face o baza de date, fiecare lista (aniversari, membri categorisiti pe sectii, lista cu adresele de email, lista cu site-uri) fiind separate. Noi am unificat cat am putut aceste liste, am potrivit cele ~200 de emailuri existente, si cele cateva pagini web cu membri respectivi, dar dat fiind ca am facut acest lucru manual, la aniversari, fiind peste 1000 de membri ar fi durat luni de zile sa le inseram manual pe fiecare la membru corespunzator, pentru ca nu exista o metoda automata. In afara de asta, multi membri nu apar decat ori numai la aniversari, ori numai la sectii. De aceea am conceput urmatorul sistem: atunci cand un membru isi completeaza manual data de nastere din contul sau, ea apare deasupra listei cu datele de nastere din luna respectiva. Aceasta parte (peste rand cum spuneati) este parte dinamica a listei, care se modifica automat cu baza de date, este interconectata ca sa zic asa. Iar partea de jos a listei este statica, practic un text simplu pe care dvs. il puteti modifica din pagina de modificare aniversari. In momentul in care un membru care deja apare in lista de aniversari statica (luata de pe site-ul vechi) si el isi completeaza in cont ziua de nastere, ea va aparea de doua ori!!! o data deasupra randului, o data dedesubt. Dvs. va trebui sa stergeti aniversarea veche din textul simplu modificabil din pagina de administrare aniversari. 
 In timp ar trebui ca partea de deasupra randului sa fie completata de toti membri si sa dispara cu totul lista veche, textul simplu ne-interconectat.
Aceste ciudatienii sunt urmare a faptului ca pana toti membri isi completeaza singuri datele, site-ul este o struto-camila, adica functioneaza pe baza de conturi cu toate ca membri nu si-au facut conturi - ceva nemaiauzit, dar altfel nu puteam pastra datele vechi si permite in acelasi timp membrilor sa isi faca/completeze conturile. Normal ar fi fost sa radem complet toate datele vechi si fiecare membru sa isi creeze contul de la inceput, dar cum majoritatea membrilor nu sunt asa inclinati spre noua tehnologie, am ales aceasta varianta. 

In concluzie, toate paginile sunt dinamice/interconectate, dar pagina aniversari are o parte dinamica, noua (care se modifica in concordanta cu datele din conturile personale) si una statica, veche (care se modifica de catre dvs din pagina de modificare aniversari) 

Linkurile catre alte filiale, Uniune, etc se afla la sfarsitul paginii stiri, exact ca in site-ul vechi, noi am urmarit indeaproape structura site-ului vechi, nefiind luata in discutie modificarea acestei structuri.





            ASB şi SRSFF vor organiza împreună a 2-a ediţie a Colocviului Naţional de SF şi F

Sîmbătă 7 mai, la Centrul Cultural Calderon, ASB şi SRSFF vor organiza împreună a 2-a ediţie a Colocviului Naţional de literatură SF şi Fantasy. Vor prezenta comunicări membri ai celor două organizaţii, autori de gen şi critici literari. Cu acest prilej un juriu comun va decerna Premiile "Ion Hobana" pentru literatură SF şi Fantasy, premii iniţiate în memoria regretatului scriitor şi care se aseimilează cu premii ale ASB pentru genurile amintite. Parteneri ai manifestării vor fi Primăria Sectorului 2 Bucureşti şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.





            ASB este partener al Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari (ediţia a V-a)

Ediţia a V-a a Colocviului Naţional al Tinerilor Critici Literari „G.Călinescu faţă cu noua critică literară” are loc sâmbătă, 16 aprilie 2011, în organizarea Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) şi a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR). Evenimentul este prilejuit de apariţia volumelor: G. Călinescu: Publicistică (vol. IX-X), Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă.

Sunt invitaţi 28 de tineri critici literari din ţară şi bursieri ai Şcolii Postdoctorale a Academiei Române. Discuţiile din cadrul Colocviului vor fi înregistrate şi vor constitui materialul publicistic al unei ediţii speciale dedicate evenimentului în revista Caiete Critice.

Invitaţii Colocviului: Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Bianca Burţa-Cernat, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel, Florina Pîrjol, Oana Soare, Alexandra Ciocârlie, Cristina Balinte, Raluca Dună, Cătălin Sturza, George Neagoe, Bogdan Dascălu, Ana-Maria Dascălu Romiţan (Bucureşti), Crina Bud (Baia Mare), Emanuela Ilie, Loredana Opariuc, Şerban Axinte, Bogdan Creţu, Antonio Patraş (Iaşi), Ioana Revnic, Marius Miheţ (Oradea), Alex Goldiş (Cluj), Nicoleta Sălcudeanu (Târgu Mureş), Carmen Şerban-Năclad (Piatra Neamţ), Adrian Lăcătuş (Braşov), Adrian Jicu (Bacău), Andrei Terian (Sibiu).

Programul Colocviului: sâmbătă, 16 aprilie 2011, orele 10.00-13.00, sala de conferinţe a FNSA, dezbaterea „Resurecţia criticii literare” , moderator: acad. Eugen Simion; lansarea volumelor: G. Călinescu: Publicistică (vol. IX-X),  Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă; orele 17.00-19.00, Rotonda MNLR, dezbaterea “Ierarhiile literare, între canon şi lupte generaţioniste”, moderator: Paul Cernat.

Colocviul este organizat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, şi va fi coordonat de Dan Mircea Cipariu.






            8 aprilie 2011. Lectură publică de excepţie a unor membri ASB

Un eveniment de excepţie l-a constituit lectura publică de vineri 8 aprilie 2011. La Colegiul Naţional Ion Creangă, în faţa unui public numeros, tînăr şi foarte receptiv, un grup de scriitori, membri ai ASB, au citit poezie şi proză, cei mai mulţi fragmente din volume recente sau chiar texte inedite. Gazdele manifestării, ospitaliere ca totdeauna, au fost doamnele profesoare Mihaela Ştefan şi Loredana Tuchilă, ambele doctori în litere. Manifestarea a fost organizată de colegiul gazdă şi Uniunea Scriitorilor, prin Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. Elevii i-au aplaudat cu generozitate pe autori şi au apreciat în special umorul acestora. Au prezentat lucrările lor (în ordinea lecturii) scriitorii: Floarea Ţuţuianu, Simona-Grazia Dima, Lucia Verona, Nicolae Prelipceanu, Lucian Vasilescu, Doina Ruşti, Daniel Bănulescu, Liviu Ioan Stoiciu, Mihail Gălăţanu, Horia Gârbea.

Multumiri lui Un Cristian pentru asigurarea filmării integrale a evenimentului.





            Linkuri utile pe blogul ASB

Linkuri utile către situl USR şi alte situri legate de literatură puteţi găsi accesînd blogul ASB: 

scriitoridinbucuresti.blogspot.com

Noutăţile la zi pot fi găsite pe blog ca şi pe acest sit în secţiunea ştiri.

Dăm mai jos adresele de bloguri ale membrilor comitetului director ASB pe care de asemeni puteţi găsi informaţii:

Horia Gârbea

Lucia Verona

Dan Mircea Cipariu (situl Agenţia de carte)

Constantin Stan








            Victor Gh. Stan - ales preşedinte al Secţiei de literatură pentru copii a ASB

La data de 7 aprilie, la sediul Uniunii Scriitorilor a avut loc adunarea generală a Secţiei de Literatură pentru Copii şi Tineret a ASB. Adunarea a luat în discuţie problemele curente legate mai ales de media de vîrstă ridicată a membrilor şi a remaniat comitetul director al secţiei. 


În urma decesului regretatului Ion Hobana, a fost ales un nou preşedinte de secţie în persoana poetului şi ziaristului Victor Gh. Stan. El a fost propus de Gh. Zarafu şi ales în unanimitate. Noul comitet e compus din: Victor Gh. Stan, Crina Bocşan, Silvia Chiţimia, Lidia Novac, Gh. Zarafu, Gh. Grosu, George Şovu şi Geo Călugăru. În Consilul USR, secţia va fi reprezentată de Victor Stan (preşedinte) şi Florica Bud (reprezentantă aleasă).

Comitetul şi-a propus pe termen scurt: realizarea ediţiei a 2-a a Festivalului „Cezar Petrescu”, editarea unui almanah e 150 pagini şi acţiuni literare ocazionate de Ziua Copilului - 1 iunie





            Bloguri pentru scriitori

Găsiţi cele mai noi veşti din viaţa literară pe blogul SCRIITORI DIN BUCUREŞTI, moderat de Horia Gârbea şi Lucia Verona.  Citiţi şi comentaţi!

Acum există şi un blog al secţiei de dramaturgie şi critică dramatică
DRAMATURGI BUCUREŞTENI






            Prima şedinţă a noului Comitet Director al ASB

    Vineri 6 noiembrie 2009, la Centrul Cultural Calderon al Primăriei Sectorului 2, a avut loc prima şedinţă a Comitetului Director ASB, filială a USR, de după alegerile din 2 noiembrie, prezidată de preşedintele ales al ASB.

    Comitetul a dezbătut problemele curente, a stabilit principiile de alcătuire pentru Juriul ASB pentru cărţi apărute în anul 2009, a analizat situaţia financiară a asociaţiei. Comitetul director, la propunerea preşedintelui, a ales-o în unanimitate ca vicepreşedinte al ASB pe doamna Lucia Verona.






            Alegeri la UNIUNEA SCRIITORILOR

    Conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc luni 23 noiembrie, începînd cu ora 9, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Amfiteatru.  Va fi prezentat raportul preşedintelui pe ultimii 4 ani şi va fi ales preşedintele USR pe următorii 4 ani.

    La Conferinţă au drept de vot delegaţii aleşi la Adunările de filiale şi secţii. Consiliul USR se va întruni a doua zi, urmînd să aleagă vicepreşedinţii Uniunii, Comitetul Director, juriile şi Comisiile Consiliului.






Viaţa literară online
Uniunea Scriitorilor - filiale


Uniunea Scriitorilor www.uniuneascriitorilor.ro
Asociaţia Scriitorilor Bucureşti www.asb.ro
Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro
Uniunea Scriitorilor, Filiala Craiova şi Revista Ramuri www.revistaramuri.ro
Uniunea Scriitorilor, Filiala Piteşti www.uniuneascriitorilor-pitesti.ro

Reviste literare

Revista România literară www.romlit.ro
Revista Drama www.revistadrama.ro
Revista Apostrof www.revista-apostrof.ro
Revista Convorbiri literare www.convorbiri-literare.dntis.ro
Revista Familia www.efamilia.ro
Revista Orizont www.orizontliterar.ro
Revista Vatra www.revistavatra.ro
Revista Viaţa românească www.viataromaneasca.eu
Revista Luceafărul www.revistaluceafarul.ro